vineri, 11 noiembrie 2011

Diana - Printesa Daca (17)

De la Ohaba Ponor am pornit pe carari tainice de munte, am trecut de Cioclovina si urcam inspre padurile de sus de locul pe care-l numim Ursici. Merg impreuna cu matusa mea la cei doi Intelepti, Olma si Dokanus ce vietuiesc in loc de Taina si Intelepciune. Raza de Soare si Roua par a cunoaste drumul si galopeaza cu voiosie nechezand cand si cand ca si cum ne-ar spune ca abia asteapta si ei sa-i revada pe cei doi Intelepti ce cerceteaza Tainele Transmutarii Elementelor si inca mult mai mult. Inainte de a ajunge la coliba Inteleptilor ne oprim la un izvor sa bem apa limpede si sa ne invioram. Langa izvor este un mic Altar pe piatra caruia sunt scrijelite adanc aceste cuvinte:

„Parinte Zamolxe, primeste-ne inLumina Inimii Tale si arata-ne Calea catre Inima noastra si catre Fiinta Tatalui Ceresc, Creatorul a Tot ce ESTE.”

- Matusa draga, Inima noastra, a fiecaruia dintre noi, este un Spatiul Spiritual Sacru in care ne intalnim, in care ne putem intalni cu Creatorul. Inteleptii din toate timpurile ne-au vestit si ne vestesc Taina si cu toate acestea putini sunt cei ce pornesc pa Calea Cunoasterii si a Intelegerii.
- Intr-un fel sau altul, toti suntem pe Calea Cunoasterii si a Intelegerii, chiar si cel mai salbatic, necunoscator, pradalnic si plin de ura vrajmas. Insasi faptul ca a primit viata Aici, pe Pamant, Acum, in acest timp, ne spune ca el a pornit pe aceasta Cale. Azi nu intelege nimic, se poarta ca o fiara turbata, ucide si talhareste, face tot felul de nelegiuiri si mai indeamna si pe altii sa faca asemenea. Suferinta lui se va inmulti in vietile ce vor veni dar, desi nimic nu ne indreptateste sa credem asa, el a facut deja primul pas catre Intelegere. Inainte de a veni la Pieptul Mamei Pamant, Fiinta din Inima lui a ales sa coboare in acest sir lung de vieti, sa traiasca experientele acestei lumi pentru a-si cunoaste toate profunzimile sufletului, trupului si pe cele ale mintii, pentru a se curati si primeni in Lumina vindecatoare a Zeului Soare si pentru a se imbogati cu Iubire la Pieptul Maicii noastre Sfinte, Vindecatoare de Suflet. Numai traind Aici, pe aceasta Vibratie a Creatorului nostru iti poti cunoaste cu Desavarsire Inima, numai Aici te poti elibera de mrejele mintii si de aceea, in timpurile ce vor veni, tot mai multe suflete vor primi trup si minte de om pe Pamant iar Pamantul va parea tot mai salbatic si mai indepartat de Lumina cu cat se va apropia mai mult de clipa trecerii pe urmatoarea treapta a Evolutiei Sale, pe urmatorul nivel al vibratiei creatoare. Mama Pamant este Fiinta Desavarsita ce ne ajuta sa ne alchimizam toate trairile mintii, toate framantarile si puterile trupului, toate emotiile sufletului in asa fel incat sa putem sa pasim pe o treapta cu mult mai inalta a Fiintarii, a Intelegerii si a Vietuirii decat ne-am putea-o inchipui noi Acum. Pe nivelul pe care suntem azi, noi cunoastem foarte putin din Tainele si Darurile pe care ni le ofera cu Iubire, Maica noastra, cunoastem prea putin din Tainele Creatiei. Prin truda noastra, prin aplecarea cu luare aminte la soaptele profunde ale Fiintei si cu indrumarea Inteleptilor nostri, pas cu pas, putem patrunde multe din aceste Taine si ne putem bucura de Darurile Minunate pregatite cu Iubire pentru noi, pentru ca noi sa putem „fi”. Tu stii, printesa draga, ca „a fi” si „fiu”, „fiica” una sunt in inteles. Esti „Fiu” ori „Fiica” a Tatalui Celest prin „Fiintare”, adica prin „a fi”. Cuvintele noastre pastreaza Adevarul si de aceea este datoria noastra sfanta de a transmite urmasilor nostri limba daruita noua de Creator. Cand mintea noastra se elibereaza de toate poverile ascunse in mrejele intunericului si paseste in Lumina Adevarului, atunci Inima, Sufletul, Trupul si Mintea devin una si Armonia coboara asupra noastra. Atunci abia suntem Desavarsiti. Abia atunci putem calatori catre alte vieti pe astrele Zeilor Inaltati si cunoaste lumile lor.
- Imi spui matusa draga, ca intr-o buna zi vom ajunge pe astrele stelei Alcyone impreuna cu Inteleptul Aisus si Zana Aleanului?
- Si chiar mai departe in Necuprinsul Creatiei, in vartejurile luminoase din care se nasc Lumile Celeste. 
- Matusa draga, daca in viata noastra ne intalnim cu vrajmasi ce ne talharesc pamanturile si iau viata Fratilor nostri si Surorilor noastre, cu nelegiuiti pe care sufletul si mintea ne indeamna sa-i ucidem ori sa-i alungam din Dacia Sfanta, inseamna ca nici noi nu suntem pe deplini invaluiti in Lumina, ca nu am pasit inca pe cea mai de sus treapta a Intelegerii. 
- Vrajmasii nostri ne ajuta intr-un fel sa vedem ce este ascuns in adancurile mintii nostre pamantene. Tot ceea ce vedem la ei si respingem cu fermitatea este in Adevar si in noi doar ca, datorita intelegerii noastre dobandite pana Acum, noi nu lasam sa coboare in manifestare acele vibratii. Asta nu inseamna ca pornirile launtrice nu exista. Vrajmasii nostri sunt un fel de oglinda a interiorului nostru si... ne sunt de... ajutor. Altfel nici nu ar aparea in vietile noastre pentru ca nimic nu se manifesta fara de rost. Pot spune asadar fara teama de a gresi ca ne sunt de ajutor si ca pentru ei, ajutorul de intelegere nestiut pe care ni-l dau este ceva ce ii ajuta si pe ei sa faca pasi pe Calea Cunoasterii si a Intelegerii desi ei inca nu cunosc aceasta Taina. Pentru asta le multumim in Inima noastra.
- Inseamna ca in fiecare om pe care il intalnim in vietile noastre, exista ceva ce este de cunoscut in adancul nostru, ca fiecare om este o oglindire a noastra si inseamna ca pentru ajutorul de a ne arata ce este inlauntrul nostru este bine sa alegem sa-i multumim chiar daca uneori ne este greu sa recunoastem ajutorul primit, sa recunoastem intr-un vrajmas Lumina, sa intelegem ca si cu el suntem una.
- Si nu este vorba doar de oameni. Gandeste-te la caii nostri, la Devotiunea cu care merg oricand acolo unde ii indemnam, gandeste-te la momentele de traire a Iubirii pe care ni le ofera sforaind usor atunci cand le mangaiem boturile moi si grumazurile puternice. Gandeste-te la animalele din ograzile noastre, la toate buruienile de leac, la muntii, la padurile si la apele Pamantului. Toate arata si ne arata asa cum suntem noi inlauntrul nostru. Toate exista pentru ca noi sa intelegem pe deplin ceea ce suntem. Insasi Mama Pamant este oglinda Inimii noastre. Iar Zeul Soare este chiar Fiinta Salasluitoare in Inima noastra. Toate cate le stim si le vedem, exista pentru ca noi suntem, exista pentru ca noi sa intelegem si sa ne desavarsim, sa Fiintam doar prin Iubire. De aceea spun ca totul este Dar al Creatorului. De aceea spun ca suntem Una cu Tot ceea ce ESTE.
- Si pentru ca vrajmasi de tot felul apar in viata noastra inteleg ca de fapt, vrajmasul este in noi si ca acolo trebuie sa-l aflam, sa-l intelegem si de acolo nu trebuie sa-l alungam ci sa-l tranformam, sa-l alchimizam, sa-i transmutam puterea in Lumina si Iubire. Ca numai asa vrajmasii din viata noastra se vor departa pana dincolo de unde ne mai pot atinge in vreun fel. Inteleg rostul acestor trepte pe care pasim catre Inalt. Inteleg asemenea ca tot asa, in noi se afla toate cate exista ca prieteni dragi, ca Daruri.    

Am coborat pe o poteca ascunsa pana intr-un loc ce parea a fi nepasit de picior de om si am descalecat. Am ajuns in locul numit Tridacna*. Coliba Inteleptilor Olma si Dokanus parea a fi o uriasa scoica cioplita in piatra. Jur-imprejur arbori uriasi pastrau Taina locului. Muschii si ierburile acopereau cochilia in intregime si daca nu ai fi privit cu luare aminte nici nu ai fi observat ca este un Spatiu Sacru, un Izvor de Lumina, un Templu in care vietuiesc doi oameni minunati.
- Matusa draga, aceasta coliba pare a fi cioplita direct in stanca muntelui cu mare mestesug si cunoastere a formelor. 
- Nu este o lucrare a vreunui mester cioplitor sau vreun joc neintrerupt al apelor si al vantului ci cochilia pietrificata a unei gigantice vietuitoare a Marii Sarmatilor ce s-a transformat in piatra in milioanele de ani de cand apele s-au retras din aceste locuri. Mama Pamant este Mesterul Cioplitor al acestui trup ce a fost candva viu.
- Cum de si-au ales Inteleptii tocmai acest trup pietrificat sa le fie adapost si loc de Inteleptire pentru cei ce vin sa caute Adevarul si Taina?
- Tocmai forma acestui trup de piatra si locul in care se afla este ceea ce i-a chemat sa-si aleaga Aici, Salas de Lumina si Fiintare. Forma ondulata a scoicii moduleaza Puterea Cosmica pe frecvente mai apropiate de ceea ce suntem noi in acest timp si o face mai lesne de cercetat. Locul ferit din calea calatorilor si a iscoditorilor trimisi de neamuri vrajmase ii ocroteste si le daruieste pacea de a Fiinta in Voia Creatorului iar Paznicii din Nevazut desavarsesc Valul Ocrotitor coborand ceata si intunericul peste vale daca vreun strain se apropie la cateva ceasuri de mers de aceste locuri. Multi au luat aminte ca nu se pot apropia de unele vai si de unele piscuri ale Daciei Sfinte. Locurile ocrotite sunt atat de intinse incat nimeni nu poate spune cu cat de putina precizie unde se afla acel loc de neatins si nici ce este. Taina este astfel pastrata si doar cei carora le este de folosinta pe Calea Luminii sa ajunga in astfel de locuri, ajung si primesc Darul Intelepciunii.
- In nestiinta lor, vrajmasii ce ne-au calcat si pradat pamanturile, cauta Intelepti sa-i rapeasca si sa-i oblige sa le impartaseasca Cunoasterea lor si sa le dea Secretele de Taina ale Mestesugurilor.
- Cunoasterea si Intelepciunea inseamna Putere Netarmurita, de aceea Inteleptii nostri sunt cautati cu inversunare dar Ei nu pot fi aflati de vrajmas, nu pot fi cunoscuti, nu pot atinsi. Ca sa te poti apropia de un Intelept, sa poti primi Darul Cunoasterii si al Intelegerii, alege sa fii Lumina, alege sa fii Iubire pentru ca numai asa vei putea impartasi din Bucuria Lui de a darui. Lantul, sabia si lancea nu inseamna nimic pentru un Intelept Nemuritor.
- Vrajmasii nu inteleg ca Puterea nu se afla in arme si nici in Tainele Mestesugurilor ci in Iubire Neingradita. Puterea nu este a celui ce stapaneste lumea lucrurilor, a celui ce vinde si cumpara aur, a celui ce are sute de sclavi si armate de mii de mercenari ii stau la picioare si ii implinesc poruncile. Mercenarii isi vand viata pentru arginti, in fapt doar pentru hrana iar sclavii isi urasc stapanii si deindata ce vor avea un prilej ii vor ucide sau vor fugi. Mercenarii nu imteleg ca si ei sunt tot sclavi doar ca nu sunt numiti astfel pentru ca cel in puterea caruia se afla si care ii plateste ca sa ucida nu are niciun interes ca ei sa-si dea seama ca sunt tinuti de fapt in lanturi nevazute. Iar cei ce platesc si se cred stapanii lumii trebuie sa poarte mereu razboaie de jefuire a altor neamuri pentru a obtine aurul din care sa bata moneda si sa-si plateasca mercenarii. Ei sunt asemenea capuselor pe trupul pamantului. Este o roata a pierzaniei si a mortii ce se roteste tot mai repede in lumea noastra si se va roti pana ce Miezul Auriu va lumina Pamantul si apele curate vor spala Pamantul de gunoaiele mintilor bolnave. Atunci cei luminosi vor pasi pe treapta urmatoare. Puterea este a celui ce daruieste Iubire Neingradita iar Salasul Puterii este in Inima fiecaruia dintre noi.
- Iar pentru a O dobandi este suficient sa fim nu sa facem ceva sau altceva... 

- „A fi” sau „a face” - iata un gand rostit la care merita sa ne aplecam intreaga atentie cuvenita, printese dragi, pentru ca intelesul ocroteste Adevarul pentru care fiintam Acum, Aici, pe Pamant.
Inteleapta Olma si Inteleptul Dokanus ne zambeau din pragul casei lor atat de diferita de ce cunoascusem eu pana Acum. 
- Bine ati venit pe Taramul Tamaduitor al Transmutarii** - a adaugat Inteleptul Dokanus.  

Am pasit cu respect in Casa Templu. Totul este diferit de tot ceea ce vazusem pana Acum. Inlauntru, „Casa Scoica” a celor doi Intelepti, era incredibil de incapatoare. Primul lucru ce mi-a atras atentia a fost vatra aflata in punctul de echilibru al spatiului interior in care puteai vedea Focul Sacru Nevatamator asemenea celui din Templele din Nevazut si din celelalteTemple. Este cu mare mestesug cladita din saizeci si patru de pietre cioplite octoedric. Fiecare octoedru are scrijelite adanc pe fiecare fateta simboluri initiatice. Stiu de la Inteleptii care ma indruma ca fiecare corp solid are o semnificatie, ca ascunde un simbol si unul sau mai multe intelesuri sau mai bine rostit niveluri de intelesuri ce ti se deslusesc pe masura ce patrunzi Tainele Sacre. Octoedrul este simbolul aerului, tetraedrul este simbolul focului, icosaedrul reprezinta apa iar dodecaedrul este simbol pentru Spirit. Acestea sunt intelesurile obisnuite dar dincolo de acestea exista intelesuri cu mult mai profunde. Deasupra vetrei pluteste parca, o Stea Celesta stralucitoare si din aceasta izvoraste Focul Sacru Nevatamator. In dreapta vetrei se afla Fantana Spiritului Sacru cladita din douazeci si patru de pietre cioplite in forma de icosaedru. Si aceste pietre poarta pe fiecare fateta simboluri initiatice. Unele le inteleg si le patrund sensurile sau macar o parte dintre acestea, altele le vad pentru prima data. Cu siguranta voi avea multe de aflat si de inteles in acest loc. Prin oglinda de apa a fantanii, Inteleptii Alchimisti comunica direct cu Spiritul Mamei Pamant. Deasupra Fantanii, in locul cel mai stabil al Puterii este o sfera stralucitoare din centrul careia Singularitatea Fiintei Unice trimite Fluxuri de Putere catre micul Altar din piatra in forma de cub, simbolul pamantului. Pe fiecare fateta a cubului sunt cioplite stele octogonale si simboluri al caror inteles nu il cunosc. Privesc in jur si ma simt coplesita de tot ceea ce ma inconjoara. Deindata ce am pasit in Casa Inteleptilor Alchimisti, m-am eliberat de toate gandurile si m-am lasat invaluita de Armonia locului. Coliba are ferestre mici in forma de elipsa asemenea ochilor vietuitoarelor si un ochi rotund deschis catre stele in partea stanga. Lumina stelelor coboara prin acest ochi din cel mai pur cristal slefuit cu migala in forma de Vezica Pisces*** pe o placa din granit negru si formeaza o imagine rasturnata datorita formei sale lenticulare. Pe locul in care astrele noptii lumineaza un punct minuscul pe negrul granitului, Intelepta Olma lipeste cu rabdare si pricepere cate o samanta mica de mac cu un pic de rasina de pin. Ochiul de cristal prins intr-un inel de aur se misca deodata cu aparenta miscare a stelelor pe cer printr-un numar de rotite cu dinti, a unui arc din fier calit si a unui con din argint legat cu un lantisor tot din argint ce ii asigura puterea de care are nevoie. Astfel ochiul de cristal poate urmari un anume punct pe care il dorec Inteleptii si pe care l-au fixat miscand inelul de aur cu ochiul de cristal catre acea directie. Imaginea cerului noptii este copiata apoi de Inteleptul Dokanus pe placute de lut moale si lasate sa se usuce. Incaodata rasturnata, imaginea cerului revine la asezarea reala a astrelor pe care o vedem cu ochii trupului. Aceste placute de lut ce pastreaza imaginea cerului noptii din momentele de rascruce ale anului ii vor servi apoi Inteleptului Dokanus la socotirea timpului si la intelegerea legaturilor dintre asezarea astrelor si cele peterecute pe pamant in aceste rastimpuri. Inteleptii nostri pastreaza de mii de ani aceste imagini si socoteli ale timpului si tot observand si facand corectiile necesare au ajuns la intelegerea amanuntita a Creatiei si au putut socoti cu precizie de milionime de clipa durata unui an sideral. Asa au putut construi Calendarul Dacic din Sanctuarul de la Sarmisegetuza si din alte locuri ce nu vor fi dezvaluite decat dupa ce neamul nostru va pasi pe urmatoarea treapta a Intelegerii. Noi folosim asemenea tuturor Neamurilor Inaltate in Spirit, doua feluri de calendare. Unul ce ne este folositor pentru a indruma lucratorii pamantului in truda lor pentru obtinerea unor roade bogate si un Calendar Spiritual ce ne dezvaluie dupa stiinta si intelegerea fiecaruia, cunoasteri ale trupului, mintii si sufletului nostru, ale ciclurilor mari ale vietii pamantesti, ale Puterilor ce uneori se dezlantuie din adancurile Pamantului sau din Ceruri, multe alte lucruri ce se petrec si se vor petrece in timpurile ce vor veni. Asa s-a aflat cu precizie clipa in care Mama pamant va primi prima Raza Curata a Miezului Auriu. Acesta este un Calendar Initiatic cu atat de multe intelesuri incat nu-ti ajunge o singura viata pentru ai patrunde sensurile adanci. Il pastram si il daruim doar celor ce pornesc cu Iubire si Devotiune pe Calea Cunoasterii si a Intelegerii, pe Calea Iubirii Neingradite, pe Calea Nemuririi.

- Inteleapta si draga Olma, sunt coplesita de tot ce am primit in Inima mea deindata ce am trecut pragul casei voastre.
- Printesa Diana, fii binevenita! Casa noastra este si a ta, Intreaga Cunoastere si Intelepciune te asteapta ori de cate ori vei dori sa ne treci pragul.
S-a intors apoi catre matusa mea draga:
- Bine ai revenit Acasa, Diana!
Olma si matusa mea s-au imbratisat si era atat de mult drag incat mi-au dat lacrimile. „Halal luptatoare” – mi-am zis. „Plang deindata ce dragul oamenilor iese la iveala”. Stiam ca matusa mea a stat vreme indelungata alaturi de cei doi Intelepti si ca a patruns Inalta Stiinta a Alchimiei. Si mai stiu ca suntem azi Aici pentru ca eu randu-mi sa patrund spre folosinta mea, a Daciei Sfinte si a neamului meu aceste Taine. Inteleptul Dokanus a imbratisat-o si el pe matusa mea si ne-a chemat sa ne arate intr-un ungher inca ceva ce nu mai vazusem pana atunci. Un inel din sticla pe care erau din loc in loc multe bratari din aur, subtiri asemenea firului de par. In interior, inelul de sticla avea un inel ce parea din fier si care vibra cu putere. Inelul de sticla statea parca tintuit in aer desi avea legata de el o piatra ce parea a fi destul de grea.
- Desluseste-mi te rog, Inteleptule Dokanus intelesul a ceea ce ochii trupului meu vad si mintea mea nu pricepe inca!
- Ochii tai vad un tor din sticla in care se afla un alt tor ce pare solid, un inel din hidrargir****, unul dintre cele sase elemente primordiale ale Creatiei din cele cunoscute de noi pana Acum care este lichid asemenea apei.
- Dar cum sta torul de Hidrargir in torul de sticla fara sa atinga peretele acestuia ca pare nefiresc?
- Mai intai trebuie sa iti spun ca Hidrargirul nu sta ci ca se roteste cu viteza foarte mare. Atat de mare incat cu greu poate cuprinde mintea noastra aceasta intelegere. Bratarile subtiri din aur ii dau aceasta Putere pe care o primesc la randul lor din Necuprins. Exista atat de multa Putere Nevazuta in jurul nostru incat putem sa ridicam cele mai marete piramide asa cum au facut in urma cu patruzeci si cinci de mii de ani stramosi nostri si ai altor neamuri de pe intreg intinsul pamantului. Piramidele ne daruiesc si mai multa Putere pentru ca ele au menirea de a strange intr-un punct aflat in miezul lor Razele Celeste.
- Inteleg ca daca se roteste atat de iute, inelul de Hidrargir ar arde peretele subtire de sticla al inelului de l-ar atinge.
- Mai mult decat atat, am scos si aerul pentru ca miscarea Hidrargirului l-ar fi incalzit atat de mult incat ar fi spart torul.
- Mai desluseste-mi Bunule Intelept, Taina care tine atat inelul de sticla tintuit in aer cat si acest bolovan ce cu greu l-as putea rifdica din apa raului.
- Taina este insasi miscare, rotirea cu iuteala gandului. Cu cat se roteste mai iute cu atat mai mult se desprinde de Puterea ce ne tine pe Pamant pe care Maica Sfanta o radiaza pentru ca noi cu tot ce se afla Aici sa nu ne ratacim printre stele. Aceiasi Putere o are Soarele nostru si astfel tine impreuna astrele din jurul sau.
- Inteleg ca putem folosi aceasta Putere pentru a calatori cu carele noastre printre astri.
- Asa-i, stramosii stramosilor nostri din vechea omenire au calatorit printre stele. Zei i-au ajutat sa construiasca acele care minunate ce foloseau Puterea pe care o vezi azi in manifestare in acest tor de sticla. A fost se pare prea devreme si oamenii au folosit Puteri ce nu le cunosteau indeajuns impotriva semenilor si Pamantului. Acea omenire a pierit si urmele acelor lupte si distrugeri inca se mai vad si azi.
- Dar noi, Acum, putem folosi aceste Puteri?
- Inca nu este timpul de a fi iarasi dezvaluite oamenilor. Abia dupa ce vor fi pasit in prima zi a celor o mie de ani de pace vestiti de Intelepti, abia atunci cand tu vei fi pentru o mie de ani Regina noastra, vom dezvalui aceste puteri si mesterii nostri vor construi care cu care ne vom intoarce printre stele. De aceasta data luminosi, iubitori de Adevar si invaluiti in Armonia Celesta.

Sunt bucuroasa ca am ajuns in acest Templu al Cunoasterii si ca voi impartasi si intelege multe Taine, sunt mandra ca sunt Daca si ca neamul meu este ales pastrator al unei Intelepciuni de negrait, sunt pe deplin constienta de menirea pe care am primit-o atunci cand am revenit pe Pamant ca Printesa Daca si viitoare Regina a Daciei Sfinte.

 * Tridacna - Scoica gigantica cu 4 - 5 cute verticale. 
** Transmutare - Alchimie
*** Vezica Pisces – zona de intersectie dintre doua cercuri de aceiasi raza realizata atunci cand centrul fiecarui cerc se afla pe circumferinta celuilalt cerc.
****Hidrargir – Mercur, Argint Viu.


****

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu