Aerul curat si indestulat de Lumina al Muntilor, stralucitor la vedere si placut la gust de bogatia Hranei Solare*, imi odihneste si-mi limpezeste mintea, trupul si Inima. Am poposit la un izvor cristalin si ne-am pototlit setea. Raza de Soare si Roua adulmecau cu nesat aerul proaspat si hranitor. Este o bucurie sa-i privesti. Sunt frumosi, puternici, fericiti. Imi sunt prieteni dragi si stiu ca nu m-ar parasi pentru nimic in lume. Ii stiu de cand erau manji nazdravani, neastamparati si iscoditori. Mergeau pretutindeni cu mine si cu matusa mea draga si asa au invatat multe din cararile pe care le urmam pentru a ajunge in locurile sacre si la Intelepti. Ma pot bizui pe ei si asta imi aduce o liniste odihnitoare in Inima. Ii privesc si imi amintesc iarasi de seara minunata pe care am petrecut-o cu matusa mea la Troianul Sarpelui. Pentru ca era o noapte rece, am facut atunci un foc si am vorbit pana tarziu, spre dimineata.
- Spune-mi matusa draga, te rog, povestea Lacului Alb. Am auzit atat de multe lucruri despre acele timpuri dar numai tu imi poti spune Adevarul pentru ca il stii de la Inteleptii nostri si deopotriva din Inima ta.
- De ce crezi ca alti oameni nu ar cunoaste Adevarul?
- Poate ca il cunosc in adancul Fiintei lor dar uneori propriile lor vise, asteptari si dorinte se amesteca atat de mult cu Adevarul incat chiar ei insisi nu mai cunosc ce este adevarat si ce este doar o iluzie a propriei minti.
- Este adevarat ce spui dar de ce crezi ca nu as putea fi si eu prinsa in aceasta capcana a mintii? pe care Bunii si Dreptii nostri l-au numit Lacul Alb.
- De ce l-au numit asa?
- Pentru ca in fiecare dimineata, deasupra apelor linistite se ridica o ceata alba atat de deasa incat nu puteai zari nici Soarele. Apa lacului era mereu improspatata de apele Danubiului si a altor rauri mai mari si mai mici, Nistru, Nipru, Bug, Enige, Scaria, Rion, Camcia, Don, Cioruh, Cuban. Jur Imprejurul Lacului Alb, traiau in buna pace si intelegere triburile noastre si a celorlalte popoare. Bogatia de peste era atat de mare incat pescarii faceau negot cu negustorii veniti din toate colturile lumii de atunci. Pe malurile cu pamant roditor, holdele erau imbelsugate si traiau multe animale pe langa colibele oamenilor. Pescarii si agricultoti au inaltat Temple Zeilor si le aduceau in fiecare a saptea zi ofrande. Le multumeau in Inima si in Cuvant.
- Erau tare fericiti acei oameni dupa cum imi spui tu, matusa draga. Rhoemetalces. Atunci cand a inceput potopul, Regina Rhoemetalces a facut tot ce i-a fost in putinta sa-si salveze poporul si in buna parte a si reusit chiar daca din Iubire de Frati si Surori si-a parasit pentru un timp nestiut trupul. In ziua in care apele au inceput sa creasca fara veste, Rhoemetalces i-a indemnat pe pescari si agricultori sa-si lase in urma toate agoniselile si sa se indrepte catre tarmurile mai inalte dinspre locul in care mai tarziu Regina Tomiris va inalta cetatea ce-i poarta si azi numele drag noua. Insasi Printesa Armoniei a incalecat si a alergat din sat in sat rugand si implorand oamenii sa plece, sa dea uitarii tot ce lasa in urma si sa-si salveze viata. Cei mai multi au ascultat-o insa nu putini au fost si cei care au preferat sa ramana in casele lor gandind ca Printesa se inseala si ca satele nu vor fi totusi acoperite de ape. Cand apele au inecat totul in calea lor, cei ramasi au incercat sa se salveze pe dealurile mai inalte dar in scur timp si acelea au fost acoperite de ape negre si ei au fost inghititi de valurile uriase. Nici cei care au incercat sa se salveze in barcile pescaresti, in lotci, mahune si panzare n-au ajuns prea departe pentru ca apele intunecate si involburate i-a prins in vartejuri si le-au rupt in mii de bucati luntrile. Regina Rhoemetalces a ramas inconjurata de valuri pe o stanca singuratica nu departe de locul in care Danubiul primenea apele Lacului Alb si aducea spor de peste. A ingenuncheat si s-a rugat Marelui Daksha sa aiba in grija poporul ei si sa le ierte nestiinta si neincrederea ce i-a dus la pierzanie. S-a rugat sa fie iertata pentru nindemanarea ei de a arata oamenilor Adevarul ce-L primise in Inima. S-a rugat sa-i fie iertata neputinta de a-i salva pe toti Fratii si pe toate Surorile Dace. Apoi a scos sica si si-a incredintat viata Zeilor. Un sarpe de apa urias s-a apropiat de stanca si i-a ocrotit trupul. Apoi, dupa mai multe zile, dupa ce apele s-au linistit, sarpele a plecat lasand in urma cateva sute de oua din care au iesit serpi ce pazesc si azi micuta insula astfel ca nimeni sa nu tulbure somnul iubitei Regine Rhoemetalces. Bunii si Dreptii au numit acel loc singuratic din largul marii Cernite, Taramul Serpilor******* si noi nu mergem acolo decat pentru a duce ofrande de flori si fructe Printesei Armoniei. Pasim in liniste pe insula si cat suntem acolo nu rostim niciun cuvant pentru a nu tulbura somnul Reginei. Stim ca intr-o zi insorita de vara in preajma Sarbatorii Zanelor Vazduhului, Printesa Armoniei ne va intampina in Trup si in Cuvant.
- Matusa draga, de unde au venit acele ape involburate carora si astazi li se spune potop?
- Asa cum stii, dincolo de Muntii Olympului exista o mare cu mult mai intinsa decat Marea Cernita, Marea Traciei ce cuprinde mai multe mari mai mici ce poarta felurite nume date de popoarele de pe tarmurile lor. Ea se intinde pana dincolo de Cetatea Kart-Hadast******** intemeiata de Printesa Elisa si se uneste cu uriasa Mare a Atlantidei, cea in forma de sarpe.
- Stiu, mi-ai povestit despre Printesa Elisa, cea care ingrozita de cruzimile si dorinta de putere a fratelui ei, Regele Pygmalion, a fugit cu o corabie si odata ajunsa in tara triburilor berbere a obtinut de la capetenia acestora promisiunea ca va primi pamant pentru a-si inalta o cetate dar doar atat cat va putea inconjura cu pielea unei vaci. Printesa Elisa a taiat in fasii foarte subtiri pielea animalului si asa a putut obtine o mica ridicatura de pamant pe care a inaltat Cetatuia Byrsa in jurul caruia a crescut apoi orasul Kart-Hadast.Printesa Elisa a numit acea cetatuie Byrsa in amintirea satului in care se nascuse bunica ei, Barsa de langa Muntii Obarsiei. Apoi, ca o adevarat Regina, Elisa si-a incredintat trupul flacarilor pe un rug chiar de ea pregatit pentru ca jertfa ei sa aduca pace si bunastare locuitorilor cetatii.
- Asa este.
- Spune-mi te rog, povestea mai departe, matusa draga!
- Pamantul s-a cutremurat indelung la miaza-noapte, in Marea Traciei si zidul de stanca ce separa marea de Lacul Alb s-a crapat. Apa marii a inceput sa curga mai intai ca un izvor spre lac, apoi ca un rau si in cateva zile suvoiul de apa involburata era mai lat si mai adanc de douazeci de ori decat Danubiul. Zgomotul pe care-l facea apa revarsandu-se era asurzitor. Pasarile si animalele fugisera din acel loc infricosator. Vibratia stancii indurerate, vuietul apelor dezlantuite si groaza animalelor au fost semnele pe care Regina Rhoemetalces le-a simtit atunci in Inima. A vazut apoi stoluri mari de pasari ce zburau neinsiruite frumos ci dea valma catre miaza-noapte desi nu era vremea zborului lung de primavara, animale mici ale campurilor ce alergau ingrozite in toate partile, caini ce urlau prelung asemenea lupilor. Vantul avea un gust si un miros necunoscut si sufla tot mai tare. Cerul avea o culoare rosietica chiar si in miezul zilei si parca ceva strain simturilor noastre.
- Inseamna ca in adancurile Marii Cernite exista inca acele sate si Temple inaltate de oameni. Tu mi-ai spus ca in marea noastra nimic nu este atins de stricaciune, ca totul ramane ca in ziua in care a fost creat.
- Asa este si cand vei stapani pe deplin puterea Stelei Celeste vei putea merge si vedea cu ochii tai acele locuri chiar de sunt adanc scufundate sub ape si in malul gros. Si cei ce vor veni dupa noi vor putea cerceta acele locuri si vor putea afla multe lucruri folositoare.
Am aprins focul intr-un loc ferit. Roua si Raza de Soare mi-au simtit tristetea din Inima si si-au lipit boturile moi de tamplele mele. I-am mangaiat si i-am intrebat in soapta:
- De ce este atat suferinta pe acest Taram al Stelelor? De ce ingaduie Zeii atatea dureri si chinuri? De ce atat de putini oameni reusesc sa traiasca prin Iubire?
Au nechezat amandoi deodata aproape in soapta.
- O, Dragii mei caluti, uneori simt ca voi stiti mai mult decat imi spuneti.
In apropiere era un Templu Nevazut dar am vrut ca noaptea de dinainte de a ajunge pe malurile Lacului Sarpelui sa o petrec in inima padurii ce-mi este atat de draga.
Templele noastre nu au acoperisuri pentru ca Razele Soarelui si ale Lunii, Razele Stelelor si Razele Miezului Auriu sa poata patrunde nestingherite in fiecare ungher, sa ajunga la fiecare preoteasa, la fiecare slujitor, la fiecare om venit sa caute raspunsuri, alinare, un cuvant de folos, o Taina sau sa-si afle menirea si Calea. La fel, Razele izvorate din adancimile Fiintei noastre, sa poata calatori nestingherite catre astre. Cum poti fi una cu Cerul Instelat sau cu Lumina Soarelui daca te inchizi in hrube intunecoase asa cum fac vrajmasii nostrii si incerci sa le luminezi cu opaite cu seu de animale sacrificate? Acea lumina poarta in ea semnul uciderii nu al Iubirii.
Eram departe de hoardele de mercenari asa ca am renuntat la Valul ocrotitor si m-am asezat langa foc. Mi-am indreptat intreaga atentie catre Floarea Inimii si am inceput sa respir linistita in Miezul Inimii, acolo unde se afla acel mic sambure pe care-L numim Scanteia Divina. Simteam cum aerul patrunde si-mi primeneste intreaga Fiinta. Incet, gandurile au inceput sa-si piarda puterea si in scurt timp m-au parasit cu totul. A ramas doar atentia intensa, comuniunea cu Firea Inconjuratoare. Auzeam si simteam padurea si vietuitoarele ei in Inima mea. Priveam prin ochii pasarilor si a Fratilor Lupi, prin frunzele copacilor si prin stancile din jur. Fara sa creez niciun gand, niciun spatiu al cunoasterii. Doar priveam. Eram una cu Firea Inconjuratoare, cu Creatorul si simteam Pacea Lui pretutindeni. Era atat de mult Izvor de Iubire incat lacrimi de Bucurie si Devotiune mi se prelingeau pe obraji. Nu stiu cat timp am pastrat acest Val de Liniste ce se pogorase asupra mea. Noi ii spunem Rugul Creatorului pentru atunci cand te afli in aceasta traire curata fara de inceput, Floarea Inimii se incalzeste atat de tare incat o simti ca pe un rug aprins dar nevatamator iar Creatorul revarsa catre tine Daruri si Taine ce nu pot fi inca rostite.
Am simtit o prezenta iubitoare in preajma si incet, fara graba, am revenit din profunzimea Creatiei in lumea gandurilor, in lumea iluziei, a potrivniciilor de tot felul. Am deschis ochii catre lumina focului. Ochii plini de Iubire ai Marelui Lup Alb ma priveau. Nu puteam inca rosti vreun cuvant. L-am privit cu Iubire si am ramas in Liniste. Inteleptul mi-a vorbit fara cuvinte, direct in Inima:
- „Printesa Diana, maine in zori vei ajunge la Lacul Sarpelui. Intra in apa rece si goleste-ti intreaga Fiinta de orice gand legat de vrajmasii nostri. Vad ca Inima iti tresara la primirea acestor cuvinte dar te rog, alege sa te lepezi de tot ce nu este Iubire in Inima ta, de tot ce este slabiciune pentru ca tot ce nu este Iubire este doar slabiciune. Alege sa te lepezi de toata tristetea si suferinta pricinuita de acest razboi fara rost pentru ca numai asa iti vei putea implini juramantul facut in seara din urma. Numai asa iti vei putea gasi Linistea Deplina si vei putea fi Regina pe care o asteptam. Poporul tau stie ca tu esti acum pe Calea Desavarsirii si cu rabdare si speranta te asteapta sa te intorci si sa aduci Pacea si Belsugul, Credinta si Bucuria, Devotiunea si Respectul, sa aduci Iubire in fiecare casa, in fiecare Templu, in fiecare Inima. Mamele Dace te asteapta cu pruncii lor sa le dai Binecuvantarea, Fratii Daci si haitele de Luptatori Lupi te asteapta sa-i conduci in luptele ce vor urma pana cand ne vom redobandi Dacia noastra Sfanta. Acum insa, alege Desavarsirea pentru ca doar o Inima curata va elibera aceasta tara de mercenari si pribegi, de ulii hulpavi si de talhari de neamuri. Vor trece o suta saizeci si patru de ani pana ce in Dacia nu va mai fi picior de legionar si inca aproape doua mii de ani pana cand Lumina Miezului Auriu va curata intregul Pamant de fiintele venite din noptile cerurilor de jos. Abia atunci Dacia noastra Sfanta si alte tari curate de pe intinsul intregului Pamant vor cunoaste Pacea Divina. Atunci vei fi pentru mai bine de o mie de ani Regina Daciei.”
O intrebare nerostita imi indeparta linistea dar marele Lup alb a citit-o in Corpul meu de Lumina si a rostit:
-„Pentru tine acesti ani ce par multi vor fi ca o clipa. Pasind impreuna cu Inteleptul Aisus in Piatra Norilor vei vietui intr-o Lume cu mult diferita de cea in care ne aflam Acum.”
- Te voi mai revedea? – am izbucnit in cuvant rostit.
- Da, voi fi mereu alaturi de tine si voi fi deopotriva si in acest timp al Daciei si in tot timpul cat vei fi Regina noastra.
- Si Roua, si Raza de Soare?
- Caii vor ramane aici, in Templul Nevazut de la Piatra Norilor dar vor fi mereu tineri ca in basmul cel ce vorbeste despre tinerete fara batranete si viata fara de moarte. Stiu cat de mult ii iubesti si I-am cerut voie Inteleptului Aisus sa le daruiesc Nemurirea in aceasta forma. Iar caii au fost si ei pe deplin in Voia Divina. Ii vei vedea ori de cate ori voiesti, puteti strabate impreuna in Nevazut, padurile Daciei.
- Ai spus ca voi trai intr-o altfel de Lume. Cum pot fi si acolo si aici?
- Vei fi in fiecare clipa unde vei voi sa fii doar ca nu vei putea fi vazuta decat de Intelepti si de... Roua si Raza de Soare. Desavarsirea ta este o Cale pe care doar foarte putini pamanteni au implinit-o.
- Ai spus ca vei fi mereu cu mine, acolo si aici. Inseamna ca tu ai pasit pana la capat pe acesta Cale.
- Da, dar mai mult nu iti spun acum.
A plecat neauzit in noapte. Privesc flacarile jucause ce deseneaza umbre pe coroanele copacilor, pe trupurile cailor, pe vesmintele mele. Inchid ochii si imi indrept atentia catre Floare Inimii.
-”Faca-se Voia Ta, Creatorule!”
- Erau cu siguranta foarte multumiti si atunci cand poporul este indestulat si luminos, se nasc feciori si fecioare frumoase si sanatoase si nu putini sunt cei ce ajung sa cunoasca Intelepciunea si sa fie cu atat mai de folos Fratilor, Surorilor si Maicii Pamant.
- Asa este, mi-ai spus nu demult, ca tot raul isi afla radacina si otravitorul rod in saracie si lipsa de Cunoastere si Intelepciune si ca oamenii pot deveni cu usurinta asemenea fiarelor dezlantuite deindata ce foamea si lipsurile isi arata coltii.
- Mai mult decat atat, cei ce vor sa subjuge lumea si sa reinnoade firul sclaviei, vor ca oamenii sa nu ajunga niciodata sa afle Inalta Stiinta inscrisa de Creator in Inima lor. Saraciti si infometati, fara putinta de a cunoaste Tainele Vietii, cu atentia abatuta catre lucruri neinsemnate si fara frumusete ci doar pline de vulgaritati si violente de tot felul, cu gandurile stramutate spre false cauze ale nefericirii lor, oamenii devin jucarii hidoase, bolnave si pline de ura si invidie in mainile nevazute ale celor cu adevarat si indreptatit numite fiinte ale intunericului. Un om stapanit de ura, de gelozie, de invidie, de violenta in traire, gandire, cuvant si fapta este in fapt, un om foarte bolnav. Singurul leac ce il poate readuce pe Calea Luminii este Iubirea.
- Ma ingrozesti matusa draga!
- Este bine sa cunosti ce pot face acesti dusmani nevazuti si astfel sa stii sa te feresti de urzeala lor murdara. Vrajmasii nostri de azi si de peste timpuri vor acum si vor vrea si in viitor sa ne distruga tara si neamul si pentru ca suntem detinatorii Inaltelor Taine ale Vietii, nu numai pentru stiinta mestesugurilor noastre si a bogatiei in aur si argint a Daciei. Si mai sunt si alte bogatii mai insemnate decat aurul pe care urmasii lor vor dori sa ni le fure.
- Am sa tin minte, cu siguranta...
- Sa ne intoarcem la povestea Lacului Alb. Mult timp malurile lacului au inflorit de bunastare si totul era cum nu se poate mai bine si mai frumos. Reginei acelor locuri i se mai spune si Printesa Armoniei. Numele ei era
- Pentru ca tu, matusa draga, ai lasat de mult timp in urma tot ce este asteptare si dorinta, orgoliu, ura si invidie, pentru ca te simt in Inima mea, deasupra lumii impartite in lucruri, cuvinte, trairi, fapte si ganduri potrivnice, pentru ca te simt asemenea mie si iti pot vedea Inima asa cum este... Si... pentru ca... te iubesc!
A ras si a intins bratele catre mine si intr-o clipa am cuprins-o si am strans-o in brate cu toata puterea mea duioasa. A inceput apoi sa-mi sopteasca asa cum numai ea stia s-o faca:
- A fost odata ca niciodata, demult, demult, pe cand cerbii aveau aripi si zburau laolalta cu Lupii Noptii**, pe cand unii oameni traiau in ape*** si Zanele invesmantate in Lumina daruiau prunci zeiesti fecioarelor doar prin trairi imaculate****, pe vremea cand Zimbrii de Foc*****...
- Matusa draga, am deja cincisprezece ani... spune-mi povestea nu basmul...
- Dar povestea si basmul una sunt, printesa mofturoasa!
- Asa-i, iarta-ma!
- Bineee, atunci iti spun ca acum mai bine de zece mii de ani, in locul Marii Cernite sau Marii Axaina****** cum o numesc popoarele Scitilor, se afla un mare lac cu apa dulce
*Hrana Solara – Phrana. - Spune-mi matusa draga, te rog, povestea Lacului Alb. Am auzit atat de multe lucruri despre acele timpuri dar numai tu imi poti spune Adevarul pentru ca il stii de la Inteleptii nostri si deopotriva din Inima ta.
- De ce crezi ca alti oameni nu ar cunoaste Adevarul?
- Poate ca il cunosc in adancul Fiintei lor dar uneori propriile lor vise, asteptari si dorinte se amesteca atat de mult cu Adevarul incat chiar ei insisi nu mai cunosc ce este adevarat si ce este doar o iluzie a propriei minti.
- Este adevarat ce spui dar de ce crezi ca nu as putea fi si eu prinsa in aceasta capcana a mintii? pe care Bunii si Dreptii nostri l-au numit Lacul Alb.
- De ce l-au numit asa?
- Pentru ca in fiecare dimineata, deasupra apelor linistite se ridica o ceata alba atat de deasa incat nu puteai zari nici Soarele. Apa lacului era mereu improspatata de apele Danubiului si a altor rauri mai mari si mai mici, Nistru, Nipru, Bug, Enige, Scaria, Rion, Camcia, Don, Cioruh, Cuban. Jur Imprejurul Lacului Alb, traiau in buna pace si intelegere triburile noastre si a celorlalte popoare. Bogatia de peste era atat de mare incat pescarii faceau negot cu negustorii veniti din toate colturile lumii de atunci. Pe malurile cu pamant roditor, holdele erau imbelsugate si traiau multe animale pe langa colibele oamenilor. Pescarii si agricultoti au inaltat Temple Zeilor si le aduceau in fiecare a saptea zi ofrande. Le multumeau in Inima si in Cuvant.
- Erau tare fericiti acei oameni dupa cum imi spui tu, matusa draga. Rhoemetalces. Atunci cand a inceput potopul, Regina Rhoemetalces a facut tot ce i-a fost in putinta sa-si salveze poporul si in buna parte a si reusit chiar daca din Iubire de Frati si Surori si-a parasit pentru un timp nestiut trupul. In ziua in care apele au inceput sa creasca fara veste, Rhoemetalces i-a indemnat pe pescari si agricultori sa-si lase in urma toate agoniselile si sa se indrepte catre tarmurile mai inalte dinspre locul in care mai tarziu Regina Tomiris va inalta cetatea ce-i poarta si azi numele drag noua. Insasi Printesa Armoniei a incalecat si a alergat din sat in sat rugand si implorand oamenii sa plece, sa dea uitarii tot ce lasa in urma si sa-si salveze viata. Cei mai multi au ascultat-o insa nu putini au fost si cei care au preferat sa ramana in casele lor gandind ca Printesa se inseala si ca satele nu vor fi totusi acoperite de ape. Cand apele au inecat totul in calea lor, cei ramasi au incercat sa se salveze pe dealurile mai inalte dar in scur timp si acelea au fost acoperite de ape negre si ei au fost inghititi de valurile uriase. Nici cei care au incercat sa se salveze in barcile pescaresti, in lotci, mahune si panzare n-au ajuns prea departe pentru ca apele intunecate si involburate i-a prins in vartejuri si le-au rupt in mii de bucati luntrile. Regina Rhoemetalces a ramas inconjurata de valuri pe o stanca singuratica nu departe de locul in care Danubiul primenea apele Lacului Alb si aducea spor de peste. A ingenuncheat si s-a rugat Marelui Daksha sa aiba in grija poporul ei si sa le ierte nestiinta si neincrederea ce i-a dus la pierzanie. S-a rugat sa fie iertata pentru nindemanarea ei de a arata oamenilor Adevarul ce-L primise in Inima. S-a rugat sa-i fie iertata neputinta de a-i salva pe toti Fratii si pe toate Surorile Dace. Apoi a scos sica si si-a incredintat viata Zeilor. Un sarpe de apa urias s-a apropiat de stanca si i-a ocrotit trupul. Apoi, dupa mai multe zile, dupa ce apele s-au linistit, sarpele a plecat lasand in urma cateva sute de oua din care au iesit serpi ce pazesc si azi micuta insula astfel ca nimeni sa nu tulbure somnul iubitei Regine Rhoemetalces. Bunii si Dreptii au numit acel loc singuratic din largul marii Cernite, Taramul Serpilor******* si noi nu mergem acolo decat pentru a duce ofrande de flori si fructe Printesei Armoniei. Pasim in liniste pe insula si cat suntem acolo nu rostim niciun cuvant pentru a nu tulbura somnul Reginei. Stim ca intr-o zi insorita de vara in preajma Sarbatorii Zanelor Vazduhului, Printesa Armoniei ne va intampina in Trup si in Cuvant.
- Matusa draga, de unde au venit acele ape involburate carora si astazi li se spune potop?
- Asa cum stii, dincolo de Muntii Olympului exista o mare cu mult mai intinsa decat Marea Cernita, Marea Traciei ce cuprinde mai multe mari mai mici ce poarta felurite nume date de popoarele de pe tarmurile lor. Ea se intinde pana dincolo de Cetatea Kart-Hadast******** intemeiata de Printesa Elisa si se uneste cu uriasa Mare a Atlantidei, cea in forma de sarpe.
- Stiu, mi-ai povestit despre Printesa Elisa, cea care ingrozita de cruzimile si dorinta de putere a fratelui ei, Regele Pygmalion, a fugit cu o corabie si odata ajunsa in tara triburilor berbere a obtinut de la capetenia acestora promisiunea ca va primi pamant pentru a-si inalta o cetate dar doar atat cat va putea inconjura cu pielea unei vaci. Printesa Elisa a taiat in fasii foarte subtiri pielea animalului si asa a putut obtine o mica ridicatura de pamant pe care a inaltat Cetatuia Byrsa in jurul caruia a crescut apoi orasul Kart-Hadast.Printesa Elisa a numit acea cetatuie Byrsa in amintirea satului in care se nascuse bunica ei, Barsa de langa Muntii Obarsiei. Apoi, ca o adevarat Regina, Elisa si-a incredintat trupul flacarilor pe un rug chiar de ea pregatit pentru ca jertfa ei sa aduca pace si bunastare locuitorilor cetatii.
- Asa este.
- Spune-mi te rog, povestea mai departe, matusa draga!
- Pamantul s-a cutremurat indelung la miaza-noapte, in Marea Traciei si zidul de stanca ce separa marea de Lacul Alb s-a crapat. Apa marii a inceput sa curga mai intai ca un izvor spre lac, apoi ca un rau si in cateva zile suvoiul de apa involburata era mai lat si mai adanc de douazeci de ori decat Danubiul. Zgomotul pe care-l facea apa revarsandu-se era asurzitor. Pasarile si animalele fugisera din acel loc infricosator. Vibratia stancii indurerate, vuietul apelor dezlantuite si groaza animalelor au fost semnele pe care Regina Rhoemetalces le-a simtit atunci in Inima. A vazut apoi stoluri mari de pasari ce zburau neinsiruite frumos ci dea valma catre miaza-noapte desi nu era vremea zborului lung de primavara, animale mici ale campurilor ce alergau ingrozite in toate partile, caini ce urlau prelung asemenea lupilor. Vantul avea un gust si un miros necunoscut si sufla tot mai tare. Cerul avea o culoare rosietica chiar si in miezul zilei si parca ceva strain simturilor noastre.
- Inseamna ca in adancurile Marii Cernite exista inca acele sate si Temple inaltate de oameni. Tu mi-ai spus ca in marea noastra nimic nu este atins de stricaciune, ca totul ramane ca in ziua in care a fost creat.
- Asa este si cand vei stapani pe deplin puterea Stelei Celeste vei putea merge si vedea cu ochii tai acele locuri chiar de sunt adanc scufundate sub ape si in malul gros. Si cei ce vor veni dupa noi vor putea cerceta acele locuri si vor putea afla multe lucruri folositoare.
Am aprins focul intr-un loc ferit. Roua si Raza de Soare mi-au simtit tristetea din Inima si si-au lipit boturile moi de tamplele mele. I-am mangaiat si i-am intrebat in soapta:
- De ce este atat suferinta pe acest Taram al Stelelor? De ce ingaduie Zeii atatea dureri si chinuri? De ce atat de putini oameni reusesc sa traiasca prin Iubire?
Au nechezat amandoi deodata aproape in soapta.
- O, Dragii mei caluti, uneori simt ca voi stiti mai mult decat imi spuneti.
In apropiere era un Templu Nevazut dar am vrut ca noaptea de dinainte de a ajunge pe malurile Lacului Sarpelui sa o petrec in inima padurii ce-mi este atat de draga.
Templele noastre nu au acoperisuri pentru ca Razele Soarelui si ale Lunii, Razele Stelelor si Razele Miezului Auriu sa poata patrunde nestingherite in fiecare ungher, sa ajunga la fiecare preoteasa, la fiecare slujitor, la fiecare om venit sa caute raspunsuri, alinare, un cuvant de folos, o Taina sau sa-si afle menirea si Calea. La fel, Razele izvorate din adancimile Fiintei noastre, sa poata calatori nestingherite catre astre. Cum poti fi una cu Cerul Instelat sau cu Lumina Soarelui daca te inchizi in hrube intunecoase asa cum fac vrajmasii nostrii si incerci sa le luminezi cu opaite cu seu de animale sacrificate? Acea lumina poarta in ea semnul uciderii nu al Iubirii.
Eram departe de hoardele de mercenari asa ca am renuntat la Valul ocrotitor si m-am asezat langa foc. Mi-am indreptat intreaga atentie catre Floarea Inimii si am inceput sa respir linistita in Miezul Inimii, acolo unde se afla acel mic sambure pe care-L numim Scanteia Divina. Simteam cum aerul patrunde si-mi primeneste intreaga Fiinta. Incet, gandurile au inceput sa-si piarda puterea si in scurt timp m-au parasit cu totul. A ramas doar atentia intensa, comuniunea cu Firea Inconjuratoare. Auzeam si simteam padurea si vietuitoarele ei in Inima mea. Priveam prin ochii pasarilor si a Fratilor Lupi, prin frunzele copacilor si prin stancile din jur. Fara sa creez niciun gand, niciun spatiu al cunoasterii. Doar priveam. Eram una cu Firea Inconjuratoare, cu Creatorul si simteam Pacea Lui pretutindeni. Era atat de mult Izvor de Iubire incat lacrimi de Bucurie si Devotiune mi se prelingeau pe obraji. Nu stiu cat timp am pastrat acest Val de Liniste ce se pogorase asupra mea. Noi ii spunem Rugul Creatorului pentru atunci cand te afli in aceasta traire curata fara de inceput, Floarea Inimii se incalzeste atat de tare incat o simti ca pe un rug aprins dar nevatamator iar Creatorul revarsa catre tine Daruri si Taine ce nu pot fi inca rostite.
Am simtit o prezenta iubitoare in preajma si incet, fara graba, am revenit din profunzimea Creatiei in lumea gandurilor, in lumea iluziei, a potrivniciilor de tot felul. Am deschis ochii catre lumina focului. Ochii plini de Iubire ai Marelui Lup Alb ma priveau. Nu puteam inca rosti vreun cuvant. L-am privit cu Iubire si am ramas in Liniste. Inteleptul mi-a vorbit fara cuvinte, direct in Inima:
- „Printesa Diana, maine in zori vei ajunge la Lacul Sarpelui. Intra in apa rece si goleste-ti intreaga Fiinta de orice gand legat de vrajmasii nostri. Vad ca Inima iti tresara la primirea acestor cuvinte dar te rog, alege sa te lepezi de tot ce nu este Iubire in Inima ta, de tot ce este slabiciune pentru ca tot ce nu este Iubire este doar slabiciune. Alege sa te lepezi de toata tristetea si suferinta pricinuita de acest razboi fara rost pentru ca numai asa iti vei putea implini juramantul facut in seara din urma. Numai asa iti vei putea gasi Linistea Deplina si vei putea fi Regina pe care o asteptam. Poporul tau stie ca tu esti acum pe Calea Desavarsirii si cu rabdare si speranta te asteapta sa te intorci si sa aduci Pacea si Belsugul, Credinta si Bucuria, Devotiunea si Respectul, sa aduci Iubire in fiecare casa, in fiecare Templu, in fiecare Inima. Mamele Dace te asteapta cu pruncii lor sa le dai Binecuvantarea, Fratii Daci si haitele de Luptatori Lupi te asteapta sa-i conduci in luptele ce vor urma pana cand ne vom redobandi Dacia noastra Sfanta. Acum insa, alege Desavarsirea pentru ca doar o Inima curata va elibera aceasta tara de mercenari si pribegi, de ulii hulpavi si de talhari de neamuri. Vor trece o suta saizeci si patru de ani pana ce in Dacia nu va mai fi picior de legionar si inca aproape doua mii de ani pana cand Lumina Miezului Auriu va curata intregul Pamant de fiintele venite din noptile cerurilor de jos. Abia atunci Dacia noastra Sfanta si alte tari curate de pe intinsul intregului Pamant vor cunoaste Pacea Divina. Atunci vei fi pentru mai bine de o mie de ani Regina Daciei.”
O intrebare nerostita imi indeparta linistea dar marele Lup alb a citit-o in Corpul meu de Lumina si a rostit:
-„Pentru tine acesti ani ce par multi vor fi ca o clipa. Pasind impreuna cu Inteleptul Aisus in Piatra Norilor vei vietui intr-o Lume cu mult diferita de cea in care ne aflam Acum.”
- Te voi mai revedea? – am izbucnit in cuvant rostit.
- Da, voi fi mereu alaturi de tine si voi fi deopotriva si in acest timp al Daciei si in tot timpul cat vei fi Regina noastra.
- Si Roua, si Raza de Soare?
- Caii vor ramane aici, in Templul Nevazut de la Piatra Norilor dar vor fi mereu tineri ca in basmul cel ce vorbeste despre tinerete fara batranete si viata fara de moarte. Stiu cat de mult ii iubesti si I-am cerut voie Inteleptului Aisus sa le daruiesc Nemurirea in aceasta forma. Iar caii au fost si ei pe deplin in Voia Divina. Ii vei vedea ori de cate ori voiesti, puteti strabate impreuna in Nevazut, padurile Daciei.
- Ai spus ca voi trai intr-o altfel de Lume. Cum pot fi si acolo si aici?
- Vei fi in fiecare clipa unde vei voi sa fii doar ca nu vei putea fi vazuta decat de Intelepti si de... Roua si Raza de Soare. Desavarsirea ta este o Cale pe care doar foarte putini pamanteni au implinit-o.
- Ai spus ca vei fi mereu cu mine, acolo si aici. Inseamna ca tu ai pasit pana la capat pe acesta Cale.
- Da, dar mai mult nu iti spun acum.
A plecat neauzit in noapte. Privesc flacarile jucause ce deseneaza umbre pe coroanele copacilor, pe trupurile cailor, pe vesmintele mele. Inchid ochii si imi indrept atentia catre Floare Inimii.
-”Faca-se Voia Ta, Creatorule!”
- Erau cu siguranta foarte multumiti si atunci cand poporul este indestulat si luminos, se nasc feciori si fecioare frumoase si sanatoase si nu putini sunt cei ce ajung sa cunoasca Intelepciunea si sa fie cu atat mai de folos Fratilor, Surorilor si Maicii Pamant.
- Asa este, mi-ai spus nu demult, ca tot raul isi afla radacina si otravitorul rod in saracie si lipsa de Cunoastere si Intelepciune si ca oamenii pot deveni cu usurinta asemenea fiarelor dezlantuite deindata ce foamea si lipsurile isi arata coltii.
- Mai mult decat atat, cei ce vor sa subjuge lumea si sa reinnoade firul sclaviei, vor ca oamenii sa nu ajunga niciodata sa afle Inalta Stiinta inscrisa de Creator in Inima lor. Saraciti si infometati, fara putinta de a cunoaste Tainele Vietii, cu atentia abatuta catre lucruri neinsemnate si fara frumusete ci doar pline de vulgaritati si violente de tot felul, cu gandurile stramutate spre false cauze ale nefericirii lor, oamenii devin jucarii hidoase, bolnave si pline de ura si invidie in mainile nevazute ale celor cu adevarat si indreptatit numite fiinte ale intunericului. Un om stapanit de ura, de gelozie, de invidie, de violenta in traire, gandire, cuvant si fapta este in fapt, un om foarte bolnav. Singurul leac ce il poate readuce pe Calea Luminii este Iubirea.
- Ma ingrozesti matusa draga!
- Este bine sa cunosti ce pot face acesti dusmani nevazuti si astfel sa stii sa te feresti de urzeala lor murdara. Vrajmasii nostri de azi si de peste timpuri vor acum si vor vrea si in viitor sa ne distruga tara si neamul si pentru ca suntem detinatorii Inaltelor Taine ale Vietii, nu numai pentru stiinta mestesugurilor noastre si a bogatiei in aur si argint a Daciei. Si mai sunt si alte bogatii mai insemnate decat aurul pe care urmasii lor vor dori sa ni le fure.
- Am sa tin minte, cu siguranta...
- Sa ne intoarcem la povestea Lacului Alb. Mult timp malurile lacului au inflorit de bunastare si totul era cum nu se poate mai bine si mai frumos. Reginei acelor locuri i se mai spune si Printesa Armoniei. Numele ei era
- Pentru ca tu, matusa draga, ai lasat de mult timp in urma tot ce este asteptare si dorinta, orgoliu, ura si invidie, pentru ca te simt in Inima mea, deasupra lumii impartite in lucruri, cuvinte, trairi, fapte si ganduri potrivnice, pentru ca te simt asemenea mie si iti pot vedea Inima asa cum este... Si... pentru ca... te iubesc!
A ras si a intins bratele catre mine si intr-o clipa am cuprins-o si am strans-o in brate cu toata puterea mea duioasa. A inceput apoi sa-mi sopteasca asa cum numai ea stia s-o faca:
- A fost odata ca niciodata, demult, demult, pe cand cerbii aveau aripi si zburau laolalta cu Lupii Noptii**, pe cand unii oameni traiau in ape*** si Zanele invesmantate in Lumina daruiau prunci zeiesti fecioarelor doar prin trairi imaculate****, pe vremea cand Zimbrii de Foc*****...
- Matusa draga, am deja cincisprezece ani... spune-mi povestea nu basmul...
- Dar povestea si basmul una sunt, printesa mofturoasa!
- Asa-i, iarta-ma!
- Bineee, atunci iti spun ca acum mai bine de zece mii de ani, in locul Marii Cernite sau Marii Axaina****** cum o numesc popoarele Scitilor, se afla un mare lac cu apa dulce
**Lupii Noptii – Dragonii – Steagul Dacilor se numeste Dracones.
***Fiinte amfibii.
****Conceptie Imaculata – pruncii nascuti sunt Entitati Inalte venite pe Pamant in momente de Cumpana.
*****Zimbrii de Foc – Paznicii Spirituali ai Padurilor ce pedepsesc pe cei ce taie copacii fara a planta in loc padure tanara si pe cei risipesc catre alte neamuri padurea. Pedeapsa se intinde pe sapte generatii.
******Axaina – Indigo.
******* Taramul Serpilor – Insula Serpilor
********Kart-Hadast - Cartagina
****
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu